Cine este Ahmed Nashar, doctorul care se dedica oamenilor din Romania. Destinul sau a luat o cu totul alta traiectorie inca din anii formarii sale - ❤️ Fashion8

Frumusețea are multe fațete, iar când vorbim de un chip armonios, vorbim și de un zâmbet încrezător, radiant care la exterior este oglindit de o dantură îngrijită și potrivită fizionomiei feței.

Asta ne spune medicul Ahmed Nashar, care a venit în România să aducă zâmbete oamenilor. Medicul de la House Of Beauty Clinic, Ahmed Nashar are o poveste de viață cu totul inedită.

Inspirat de tatăl său, medic ginecolog în Palestina, Ahmed Nashar a visat încă de mic copil la o carieră în medicină. Cu gândul că va fi în slujba oamenilor și le va readuce zâmbetul pe buze, a stăruit în visul său de a urma medicina generală până în ultimul moment. Dar de cele mai multe ori, viața are alte planuri pentru noi, uneori mai bune decât am crede.

Îndrumat de directorul școlii, Ahmed a hotărât să urmeze studiile facultății de medicină dentară.

Caracterizat de ambiție, perseverență și dedicare, a vrut să depășească orice condiție și limitare, optând pentru studii într-o țară care să îi ofere acces la mai multe resurse. Și iată că astăzi, se bucură de un real succes în România, îmbrățișând cu profesionalism meseria de stomatolog.

Studii în Dubai, metropola cosmopolită
După finalizarea studiilor de medicină dentară, Ahmed Nashar avea să părăsească România și să plece în Germania. Un alt punct de cotitură în viața sa. Se pare că nu Germania era destinația, ci Dubaiul, unul dintre cele mai apreciate locuri din lume grație modernizării accelerate și a culturii remarcabile.

A avut aici posibilitatea să se specializeze și să deprindă noi tehnici de lucru în materie de estetică dentară, cu accent pe fațetare. Fațetele dentare sunt un subiect controversat, însă medicul stomatolog Ahmed Nashar ne asigură că acestea pot fi și naturale.

În Dubai, oamenii nu doresc un alb al fațetelor care epatează, ci unul discret, de nuanță naturală. Hollywood smile despre care știm cu toții nu înseamnă „alb de faianță”, ci un zâmbet armonios din toate punctele de vedere: aliniament, culoare, încadrare și concordanță cu trăsăturile feței. Așa cum sănătatea dinților este importantă și estetica lor ocupă un loc înalt în clasamentul priorităților.

“Deținerea unui zâmbet frumos şi natural înseamnă totodată sincronizarea cu atributele fizice şi, în special, cu personalitatea pacientului”, spune medicul Ahmed Nashar.

Toate aceste aspecte care l-au consacrat în domeniu i-au adus până la vârsta de 28 de ani peste 10.000 de pacienți în cabinet, cu un total de peste 2.500 de fațete aplicate. Mari somități din Dubai au fost impresionate de profesionalismul său și au dorit să-l rețină, însă dragostea pentru România l-a adus înapoi în țară.

“Serviciile fiecărui medic trebuie să fie aliniate la standardele oferite de cele mai mari clinici stomatologice din lume și să îmbine cerințele tehnice ale restaurării danturii cu nevoile emoționale ale pacientului. Demn de menționat este și faptul că pacientul trebuie ghidat către alegerea potrivită - Aici este arta fiecăruia!”, adaugă medicul.

Un zâmbet sănătos, frumos şi rezistent în timp, acestea sunt aşteptările celor care trec pragul cabinetelor stomatologice, iar medicul Ahmed Nashar, din dorința de a crea fericire și de a reda oamenilor sănătatea și voioșia de care au nevoie pentru a trăi frumos, și-a dedicat anii învățând cele mai performante tehnici în stomatologie, având până în prezent zeci de mii de pacienți care și-au recăpătat sănătatea și se bucură de un nou început.

Frumusețea este un tot unitar, înseamnă grijă de la interior spre exterior, iar dantura sănătoasă este rezultatul din spate a unor profesioniști, dar și implicarea totală a pacientului, care trebuie să știe că doar consecvența îl va ajuta să scape de probleme.

Implicarea doctorului Ahmed Nashar în mediul academic din România
Din dorința de a împărtăși cunoașterea și experiența sa, Ahmed Nashar a participat alături de foștii săi profesori la un congres dedicat studenților și tinerilor medici, în calitate de speaker.

Curajul, dedicarea și profesionalismul l-au adus alături de oamenii ce i-au fost cu puțin timp în urmă profesori, iar acest lucru nu poate decât să fie un prilej de mândrie. Continuă să se specializeze și să se dezvolte în domeniul esteticii dentare pentru a oferi pacienților servicii de înaltă calitate.

A urca pe cele mai înalte trepte ale performanței în meseria de medic înseamnă învățarea continuă, lucru pe care medicul Ahmed Nashar și l-a însușit încă de când destinul l-a pus pe drumul pe care era menit să fie.

Schimbare de mindset. România, locul unde medicul Ahmed Nashar și-a găsit menirea
Medicul Ahmed Nashar iubește România și s-a întors aici din recunoștință, din dorința de a oferi calitate și de a schimba o mentalitate legată de stomatologie. Experiența l-a învățat în decursul anilor că acțiunea de a preveni este liantul care duce către punctul în care poți fi salvat!

Și-a asumat profesia pas cu pas, din vocație, fără a sări trepte și, povestește el, legătura pe care o creează cu pacientul este necesară în echilibrarea mentală și emoțională a omului aflat pe scaunul medicului: „Meseria de medic este totodată despre empatie, grijă și ascultare”.

Acesta spune că „stomatologia nu este costisitoare în România, ci costisitoare este amânarea vizitei la medicul dentist”. El îndeamnă oamenii să facă din mersul la dentist un obicei care ar putea să le mențină zâmbetul pe chip ani îndelungați.

Pe medicul Ahmed Nashar îl puteți găsi în București, în cadrul Clinicii „House Of Beauty Clinic”, Bulevardul Pipera 59b.

Cine este Ahmed Nashar, doctorul care se dedica oamenilor din Romania. Destinul sau a luat o cu totul alta traiectorie inca din anii formarii sale - 5.0 out of 5 based on 1 vote

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

NOUTATI IN SHOP: Incaltaminte

NOUTATI IN SHOPPING: Haine