Tavi Benz lanseaza primul single din cariera: "Alone in the Cold"

A cântat în fața a 23.000 de oameni în cadrul unui meci al celebrei echipe Chicago Bulls, a câștigat Celebrations of Music, concursul de talente televizat de PBS și este campionul Illinois la înot, la categoria sa de vârstă.

Tavi Benz cântă de zece ani și muzica este visul lui. „De mic copil am fost conștient de dragostea pe care o port pentru muzică și am început să mă dezvolt ca muzician și scriitor. Scriam adesea poezii și rime în caietele de la școală și mi-a plăcut întotdeauna să creez povești. Ceea ce îmi place cel mai mult atunci când compun este că-mi pot exprima gândurile, interesele și, nu în ultimul rând, îmi pot împărtăși pasiunile cu lumea. Pentru mine muzica este un mod de a mă conecta cu alți oameni și de a împărtăși cele mai intense sentimente cu ei”, povestește Tavi.

Artistul începe anul 2021 fericit pentru că lansează primul single din carieră, „Alone in the Cold”, cu un sound pop rock și un videoclip filmat pe străzile din Chicago. Compusă și produsă de către artist alături de Olivier Bassil și Brian Sheil, piesa „Alone in the Cold” este despre o prietenie ce treptat s-a transformat în mai mult. Protagonist în propriul său clip, Tavi joacă rolul unui băiat îndrăgostit care încearcă să o cucerească pe fata visurilor sale cu ajutorul muzicii. Însă iubirea apare în cele mai neprevăzute momente, iar inimii nu îi poți dicta pe cine să aleagă. Clipul subliniază prin imagini povestea frumoasă ce se înfiripă între ei, însă imprevizibilă ca un roller coaster.

„Cred că muzica este un dar de la Dumnezeu pentru omenire și un medicament pentru suflet. Atunci când am scris «Alone in the Cold», era din ce în ce mai frig, pe măsură ce semnele timpurii ale iernii începeau să apară. M-am uitat afară, la cerul gri din Chicago și m-am imaginat stând în zăpadă. Am avut o viziune despre cum un băiat aștepta o fată care nu mai avea de gând să apară la întâlnire și am simțit că trebuie să scriu despre asta. Uneori fetele se joacă cu inima și emoțiile tale și ajung să te facă să te întrebi care sunt adevăratele lor intenții, lăsându-te confuz și singur. Aceasta piesă este pentru oricine a fost vreodată uitat sau părăsit și s-a întrebat cum de a ajuns în acea situație”, povestește artistul.

În vârstă de doar 16 ani, Tavi este cântăreț, chitarist, actor și dansator. Iubește muzica, iar anii cincizeci sunt cei care îl inspiră. Artistul a luat lecții de dans, arte marțiale, lacrosse și tenis, dar principala lui pasiune rămâne muzica. În aprilie 2018 s-a calificat ca finalist la Festivalul de muzică San Remo Jr. Italia și a reprezentat Statele Unite la festival.