Retete cu iubire de la Miele - 5.0 out of 5 based on 1 vote

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 
Retete cu iubire de la Miele

În Luna Îndrăgostiților, fiecare zi este un prilej perfect pentru a arăta mici dovezi de iubire.

Și cum altfel dacă nu prin diferite surprize culinare, îmbrăcate în ingrediente savuroase și multă iubire? Miele, cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, le-a pregătit îndrăgostiților 3 rețete numai bune de împărțit cu persoana iubită sau, de ce nu, cu întreaga familie.
 
Salată de primăvară cu vinegretă de cafea
Chiar dacă mai sunt câteva zile până la primăvară, temperaturile de afară îi inspiră pe chefii Miele să deschidă sezonul preparatelor fresh. Iar pentru un strop de inedit includ și cafeaua ca ingredient principal al unei delicioase vinegrete pentru salată cu bacon și ouă de prepeliță:

Ingrediente pentru vinegretă:
- 1 lingură de oțet balsamic alb
- 6 linguri de cafea rece
- 3 linguri de suc de mere
- 1 linguriță de muștar
- 1 lingură de miere
- sare de mare
- piper negru proaspăt măcinat
- 4 linguri de ulei de măsline

Ingrediente pentru salată:
- aprox. 120 g salată mixtă de primăvară (rucolla, baby spanac, cress, păpădie, flori organice etc.)
- 1 baghetă
- 50 g Coppa în felii subțiri (bacon Italian)
- 12 ouă proaspete de prepeliță
- sare
- 1 lingură de oțet de vin alb
- hârtie de bucătărie

Se amestecă ingredientele pentru vinegretă, astfel încât să își poată lăsa aromele până când restul preparatului este gata. Cât timp spălați salata, cuptorul poate fi preîncălzit la 180 de grade, pe setarea „top and bottom”.

Tăiați bagheta în felii foarte subțiri, peste care puneți baconul și așezați-le pe al treilea nivel al cuptorului (de jos în sus) și prăjiți-le pentru 6-7 minute. Întoarceți feliile de pâine și bacon simultan. Spargeți ouăle de prepeliță individual și puneți-le, unul câte unul, într-o tigaie de mici dimensiuni, în care aduceți la temperatură apropiată de fierbere 300 de ml de apă cu 2 lingurițe de sare și oțetul de vin alb. Lăsați la fiert 2-3 minute, scoteți-le cu o furculiță și așezați-le pe prosoapele de bucătărie.

Puteți amesteca acum toate ingredientele salatei, peste care turnați vinegreta din cafea și serviți imediat.

Ratatouille
Considerată, în trecut, mâncarea săracilor, ratatouille și-a câștigat, în timp, locul inclusiv în meniurile restaurantelor cu stele Michelin. Un preparat colorat, aromat și, cel mai important, foarte sănătos:

Ingrediente:
- 1 ardei roșu
- 1 ardei galben
- jumătate de dovlecel
- 6 roșii cherry
- 6 ciuperci
- 1 hașmă
- 2 căței de usturoi
- ½ lingură de frunze de cimbru
- 1 linguriță de busuioc
- 1 lingură sare de mare
- 2 linguriță ulei de măsline
- 2 fire de rozmarin

Spălați legumele și decojiți-le. Se taie mărunt ceapa, se amestecă cu usturoiul, se condimentează și se adaugă în legume. Puneți totul în sacul de vid și sigilați-l în sertarul de etanșare în vid pe setarea 3.

Folosind setarea „Sous-vide”, gătiți ratatouille în cuptorul cu aburi de pe cel de-al doilea nivel. Temperatură: 65 ° C, timp de gătire: 40 minute.
Scoateți totul din punga de vid, aranjați platingul și asezonați cu rozmarin.

Fructe „îmbrăcate” în caramel din cafea
Fructe, caramel și ciocolată. Un mix căruia nimeni nu îi poate rezista, mai ales când vorbim despre Ziua Îndrăgostiților. Și care durează doar câteva minute să se transforme în desertul delicios al zilei:

Ingrediente:
- aprox. 200 g fructe (zmeură, căpșuni, afine, caise feliate etc.)
- 6 linguri de zahăr brun
- 1 cană de cafea (aproximativ 125 ml)

Spălați fructele și uscați-le cu prosoape de bucătărie. Puneți zahărul într-o tigaie mică și încălziți la foc moderat. Rotiți ușor tigaia odată ce marginile zahărului încep să se topească.

După ce totul s-a topit și ușor caramelizat, adăugați cafeaua și 3-4 linguri de apă. Reduceți căldura și agitați pentru a dizolva zahărul. Păstrați tigaia acoperită pentru a vă asigura că nu se evaporă tot lichidul.

Așezați fructele în farfurie, încălziți caramelul până când se atinge consistența dorită, distribuiți între fructe și serviți.

Pentru și mai multă inspirație, dar și experiențe hands-on cu echipamentele de bucătărie Miele, pasionații sunt invitați în toate showroom-urile proprii ale brandului din România: Piața Presei, Calea Dorobanți, Timișoara, Oradea, Constanța și Iași. Iar pentru bucătarii amatori, toate rețetele sunt aici: https://www.miele.com/brand/en/recipes-27056.htm

Despre Miele
Miele este cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, precum aparatură de gătit, de coacere și de gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire pentru haine și pardoseli. Aceastei linii de produse i se adaugă mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe și uscătoarele pentru uz comercial, precum și aparatura de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor destinate utilizării în activitățile medicale și de laborator (Miele Professional).

Compania Miele, fondată în 1899, are opt filiale de producție în Germania și câte o filială în fiecare dintre țările următoare: Austria, Cehia, China și România. Cifra de afaceri a companiei în anul 2017/18 a crescut la aproximativ 4,1 miliarde de euro, cu 70% vânzări în afara Germaniei. Miele este reprezentată prin filiale proprii și de importatori în aproape 100 de țări. Compania Miele se află în proprietatea celei de-a patra generație a familiei fondatoare, are o forță de muncă de aproximativ 20.100 de persoane, cu 11.200 de angajaţi în Germania. Sediul companiei se află în Gütersloh/Westphalia, Germania.