PAUL celebreaza luna iubirii prin lansarea unei noi colectii de prajituri, in editie limitata - 5.0 out of 5 based on 1 vote

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 
PAUL celebreaza luna iubirii prin lansarea unei noi colectii de prajituri, in editie limitata

În luna februarie, PAUL introduce o gamă de prăjituri, inspirată de sărbătoarea iubirii.

Colecția în ediție limitată se numește Un Cœur pour deux și este disponibilă între 7 și 24 februarie, în toate brutăriile PAUL din țară. Noutatea de anul acesta este prăjitura Cœur Pistache Choco, un trio rafinat de ingrediente, precum ciocolata, fisticul și fructele.

Inima – un simbol al iubirii
Iubirea, vedeta lunii februarie, este celebrată la PAUL printr-o serie de preparate de patiserie fină, pregătite după rețete franțuzești, sub colecția Un Cœur pour deux.

Gama cuprinde prăjituri delicioase, atât ca porții individuale, cât și ca mini-torturi ce pot fi împărțite în doi: Cœur Feuillette Framboise (cu cremă de vanilie și zmeură) și Cœur Pistache Choco (cu cremă de ciocolată, fistic și fructe).

Mixul creativ de ingrediente din fiecare prăjitură este o ocazie potrivită pentru a-i surprinde pe cei dragi cu un cadou dulce și rafinat. Desertul poate fi savurat în doi, la cafeaua de dimineață, în atmosfera intimă creată de brutăriile franțuzești, ori servit alături de un vin franțuzesc, într-unul din elegantele bistro-uri PAUL. Pentru momentele cu adevărat surprinzătoare, prăjiturile pot fi luate acasă și împărțite cu cei dragi.

Colecția Un Cœur pour deux este disponibilă în toate brutăriile PAUL, inclusiv cele de tip chariot, până la data de 24 februarie 2020. Mai multe informații despre campanie, brutării, produse și oferte găsiți pe paginile de Facebook și Instagram ale PAUL România.  


Despre PAUL
Cu o tradiție de 130 de ani, PAUL definește arta brutăriei franțuzești, fiind renumit pentru rafinamentul și calitatea produselor servite zilnic în cele peste 750 de brutării deschise în întreaga lume.

Istoria PAUL începe în Franța, încă din 1889, cu o brutărie și patiserie de familie. Produsele păstrează și transmit consumatorilor din întreaga lume acel „art de vivre” franțuzesc: gourmet și sofisticat, dar în același timp tradițional și atemporal. Rețetele unice cu ingrediente atent selecționate sunt elementele care constituie identitatea mărcii PAUL.

În România, lanțul de brutării PAUL este prezent începând cu anul 2008 și deține actualmente 17 brutării. Acestea se găsesc în București (Dorobanți, Universitate, Afi Palace Cotroceni, Băneasa Shopping City, Piața Romană, Mall Promenada, Mega Mall, ParkLake, Agora Floreasca), Ploiești (Ploiești Shopping City), Cluj-Napoca (Vivo! Mall) și Constanța (City Park Mall). În București există și locații de tip chariot amplasate în București Mall, S-Park, Bucharest One, Băneasa Shopping City și Sun Plaza.