Sun Plaza celebreaza iubirea "putin altfel" - 5.0 out of 5 based on 1 vote

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 
Sun Plaza celebreaza iubirea "putin altfel"

* Ziua Îndrăgostiților se planifică, se întâmplă și se continuă până în martie*


Sun Plaza se transformă într-un spațiu care celebrează iubirea, în care Ziua Îndrăgostiților se manifestă de-a lungul întregii luni, amintindu-ne că un astfel de moment de atenție nu durează o zi, ci se planifică, se întâmplă și se continuă cu alte acțiuni din suflet.

De la etapa de pregătire, în care vizitatorii primesc Ghidul Valentine’s Day cu recomandări în funcție de tipologia persoanei iubite, surprize personalizate la achiziționarea cadourilor și opțiuni de „Altfel de artiști” care spun povestea de dragoste într-un mod original, la concertul unplugged FreeStay din 14 februarie și perioada care urmează pentru planificarea sărbătoririi Dragobetelui și zilelor de 1-8 martie, momentul este gândit atent și creativ pentru a oferi o experiență memorabilă.

În perioada 11-13 februarie, în intervalul orar 17:00 – 21:00, la standul “Ajutor, vine Valentine’s Day!”, Sun Plaza deschide dialogul cu vizitatorii și le oferă sprijin în alegerea cadourilor pentru partenerii lor, printr-un ghid amuzant construit pe diferite tipologii, dar și prin surprize inedite. Astfel, pe 11 februarie, un artist ciocolatier va pregăti live praline de ciocolată cu numele persoanei iubite, ilustratoarea Raluca Gheorghiu va desena povestea de dragoste a fiecăruia, printr-un storyboard al momentului primei întâlniri, iar Alex Ștefănescu va face o serenadă pe loc. Primii 50 de îndrăgostiți vor primi o invitație la spectacolul de Valentine’s Day.

Pe 14 februarie, la ora 19.00, îndrăgostiții sărbătoresc pe acordurile trupei FreeStay, care va face “O altfel de magie” prin prezența scenică inegalabilă. Formată în anul 2012, la inițiativa lui Florin Ristei, FreeStay este unul dintre cele mai de succes proiecte “live band” din România.

Sărbătoarea iubirii continuă cu planificarea sărbătorii de Dragobete, dar și a începutului primăverii și perioadei dedicate femeilor (1-8 martie). Pe 15 februarie, este organizată o Roată a Norocului în dragoste, cu mesaje amuzante și cadouri-surpriză din partea retailerilor Sun Plaza.

Despre Sun Plaza:
Inaugurat în luna februarie a anului 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE România.

Având patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor și cu o parcare subterană cu 2.000 de locuri care se întinde pe două niveluri, Sun Plaza este centrul comercial al tuturor, o oază a cumpărăturilor și relaxării.

Centrul comercial a trecut recent prin cel mai amplu proces de reconfigurare desfășurat pe piața de retail din București. Peste 20.000 de metri pătrați de spații comerciale au făcut obiectul reconfigurărilor, dintre care 11.000 într-o aripă nou construită în care au fost inaugurate peste 40 de noi magazine, Sun Plaza având în prezent un grad de ocupare de 100%.

În plus, centrul comercial a trecut și printr-o acțiune de reîmprospătare a designului, fiind realizate două noi piațete, reconfigurate alte două, în timp ce pasajul de acces către stația de metrou Piața Sudului și alte spații din cadrul mall-ului au fost decorate cu creații grafice realizate de către Peter Kogler, artist austriac cu recunoaștere internațională și unul dintre pionierii artei generate pe computer.
www.sun-plaza.ro