TEX continua seria colectiilor in colaborare cu designeri romani si lanseaza Smaranda Almasan X TEX, capsula de toamna in editie limitata - ❤️ Fashion8

TEX continua seria colectiilor in colaborare cu designeri romani si lanseaza Smaranda Almasan X TEX, capsula de toamna in editie limitata

TEX, brandul de modă disponibil exclusiv în magazinele Carrefour, continuă demersul de implicare activă în industria de modă din România, de această dată în colaborare cu designerul Smaranda Almășan.

Colecția capsulă conține 6 piese în ediție limitată și este disponibilă în hypermarketurile Carrefour selectate și online.

Colecția Smaranda Almășan X TEX este a doua din seria colaborărilor cu designeri români pentru TEX și face parte din demersul prin care brandul de modă încurajează, sprijină și promovează valorile locale. Toate acestea au loc în parteneriat cu designeri și artiști români din industria modei ale căror principii creative se regăsesc în universul TEX.

Porți altfel, trăiești altfel!

Noua colecție Smaranda Almășan X TEX scoate în evidență latura ta jucăușă, creativă și plină de încredere. Cu siguranță vei atrage toate privirile. Așa cum meriți. În fiecare zi. Colecția capsulă în ediție limitată cuprinde 6 piese esențiale în garderoba feminină contemporană, care marchează trecerea de la sezonul de vară la cel de toamnă. Stilul colecției se încadrează într-o linie smart casual, pusă în valoare de materiale fluide și croieli minimaliste în combinații cromatice contrastante. Piesele din colecția Smaranda Almășan X TEX se adresează tuturor femeilor, mulându-se perfect pe orice siluetă. În funcție de stilul personal, cele 6 articole pot fi purtate împreună sau integrate în ținute elegante, casual sau office, fiind extrem de versatile.

Ediție limitată: doar 6000 de produse în magazine și online

În linie cu filosofia TEX, ce încurajează un comportament responsabil când vine vorba de haine, colecția a fost creată în ediție limitată, din materiale rezistente, durabile și confortabile, cu texturi ultra moderne și un design plin de personalitate, ușor de integrat în garderobă și de purtat sezon după sezon. Cele 6 piese din colecția capsulă au fost produse în doar 1000 de exemplare fiecare și sunt disponibile în 27 de magazine Carrefour și online, la prețul de 99,99 Lei și 129,99 Lei.

Descoperă întreaga colecție AICI.

“Suntem foarte încrezători în faptul că această colecție va fi bine primită de către clienții actuali TEX de toate vârstele. Cel mai bun exemplu este succesul pe care l-am avut acum un an, cu prima colecție în colaborare cu un designer român - Irina Schrotter X TEX, unde 24% din vânzări au fost înregistrate chiar în prima săptămână de la lansare. Mai mult de atât, colecția a avut 20% share în online și a atras noi clienți: un procent impresionant de 86% din clienții noi din online au cumpărat articole Irina Schrotter x TEX. Bazat pe aceste cifre, avem toată încrederea că noua colecție Smaranda Almășan X TEX va avea parte de același succes și suntem bucuroși pentru clientele noastre atunci când vor alege să poarte creații de designer la prețuri TEX.“Anca Darfeuille, Textile Director Carrefour.

„TEX este despre și pentru femei reale, dinamice, puternice, care nu adoptă un look de pe podiumuri sau din reviste, ci își construiesc propriul stil indiferent de tendințe. Prin colaborarea cu designeri români de top ne dorim să susținem valorile locale și, în același timp, să încurajăm femeile din România să fie îndrăznețe, să-și pună în valoare stilul și atitudinea. Să poarte altfel, să trăiască altfel. Pentru că piesele din colecția capsulă Smaranda Almășan X TEX sunt create pentru a-ți complimenta personalitatea, sunt piese care te fac să devii o apariție, să ieși în evidență fără să te oblige să ieși din zona de confort.” Miruna Micșan, Brand Manager TEX.

Inspirația colecției vine din lumea artelor, de la faimosul grup de design și arhitectură Memphis Milano fondat în anii ’80 de Ettore Sottsass. Pornind de la cromatica Memphis, designerul Smaranda Almășan a creat un joc de culori asociat în contraste simultane și cantitative transpuse în actualitate pe țesături fluide cu croieli minimaliste. Motivul de inspirație se regăsește și în denumirile pieselor ce amintesc de numele designerilor din grup.

Bluza fluidă cu manșete fundă Michele, cămășile asimetrice cu mânecă clopot Ettore și Martine, topul geometric Nathalie, fusta pantalon Aldo și pantalonii geometrici Matteo sunt piese care nu ar trebui să lipsească din nicio garderobă, în acest sezon și în cele ce urmează.

“Acum, mai mult ca oricând, este important ca designerul să coboare de pe catwalk și să se apropie de publicul larg, de femeia reală, de aceea am fost extrem de încântată de această colaborare. În întâmpinarea provocării lansate de TEX am imaginat o serie de produse inspirate la nivel de formă și cromatic de o serie de obiecte de design create de Grupul Memphis. Piesele din colecția Smaranda Almășan X TEX pot fi purtate de siluete și caractere cât mai diverse. Mi-ar plăcea să fie purtate cu relaxare și umor de oricine se regăsește în această poveste colorată ce face tranziția între sezonul de vară și cel de toamnă”, a declarat Smaranda Almășan.

Designerul Smaranda Almășan este profesor la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, secția Modă, iar în paralel și-a dezvoltat propria linie vestimentară. În cei 15 ani de carieră, creațiile sale au putut fi admirate atât la evenimentele de modă și design locale, precum Romanian Design Week din București și Romanian Creative Week Iași, cât și internațional, la Vienna Fashion Week, unde designerul își prezintă constant colecțiile încă din 2012.

TEX continua seria colectiilor in colaborare cu designeri romani si lanseaza Smaranda Almasan X TEX, capsula de toamna in editie limitata - 5.0 out of 5 based on 1 vote

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 
miniprix.ro

SuperBlog

NOUTATI IN SHOP: Pentru Copii