Diesel Primavara 2020 - 5.0 out of 5 based on 1 vote

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 
Diesel Primavara 2020

Lansarea colecției DIESEL Primăvară 2020 vine cu o infuzie de atitudine work hard—but play harder.

Secționată în două, prima parte lansată este caracterizată de actualizarea designului liniei workwear, care a apărut iniţial ȋn colecțiile DIESEL ale erei anilor 1990 (arhivele companiei au servit ca o sursă de inspirație majoră pentru colecția Spring de anul acesta). Cea de a doua parte face trecerea de la această uniformă modernizată, la graphic underground, cu piese care înfățișează motive îndrăznețe, hotărâte, precum imprimeuri tie-dye sau camuflaj total (și multe altele).

Elemente de inspirație specifică ţinutelor utilitare – precum mânecile paltoanelor cu inserţii ce imită conurile portocalii de avertizare, sau semne de avertizare aplicate pe jachetele de piele – ies la suprafață. Motivul cheie este layeringul, precum și inserțiile de accente metalice, care te duc cu gândul la unelte de tâmplărie. Camuflajul iese la iveală, însă ȋn acest caz paleta de culori este majoritar block: hanoracele negre sau măsliniul metalic MA-1 sunt predominante. Tesăturile vintage au fost replicate și reinterpretate prin utilizarea tehnicilor moderne. Alte piese esenţiale sunt: jachetele bomber matlasate și costumele motocross, care calibrează în mod dual estetica militară și pe cea atletică. Aceeași tactică se aplică atât colecției pentru femei, cât și celei pentru bărbați: stilul utilitar este cap de listă cu rochii, topuri, fuste și pantaloni care apar dintr-o mare de ȋmbrăcăminte de lucru. (Fustele și pantalonii, in mod special, includ buzunare ajustabile tip kangaroo și buzunare cargo).

In primul val al colecției Primăvară sunt integrate și piese din inițiativa intitulată “Second Life”. Aceste articole vestimentare sunt realizate din secțiuni singulare ale unor piese reutilizate și alăturate pentru a crea un nou item. De exemplu, buzunarele laterale ale unei jachete sunt cusute unul deasupra celuilalt pentru a crea un nou bomber. Conceptul “Second Life” se bazează pe transformare, iar majoritatea acestor piese pot fi purtate în maniere multiple, precum mâneci detașabile sau pantaloni lungi ce pot fi transformaţi ȋn pantaloni scurţi.

Al doilea val atrage atenția cu o explozie vizuală mai puternică, cu ȋmbrăcăminte pentru club – un spațiu nucleu DIESEL – generând o nouă siluetă a taliei regular rise cu topuri supradimensionate. Printurile și modelele emit un efect de iluzie optică. Această gamă variază de la printul tie-dye la camuflaj total (o evoluție a ceea ce este livrat în prima parte a colecției) şi la culori psihedelice sau la alăturări contrastante de alb și negru.

Unul dintre imprimeuri își preia inspirația din grafismele rock-and-roll și adaugă un twist demonic pe un motiv aparent clasic de țesătură. Acesta se regăsește sub formă de print cu laser pe jeansii five-pocket. Impresia lăsată este că designul a fost desenat manual, impregnând astfel impresia de DIY.

În ceea ce privește denimul: culoarea este un element central, în ambele colecții DIESEL denim – main și linia JoggJeans. Se pune un accent semnificativ pe dimensiuni și layers, prin rupturi sau reparații care permit evidențierea materialelor contrastante. Combinațiile includ: denim alb cu materiale roz, albastru cu roșu și negru cu galben (printre multe altele). Linia pentru femei este reprezentată de un design simplu, cu efecte vintage. Adițional prezintă și o grupare de îmrăcăminte de lucru din denim care include atât fuste lungi și scurte, cât şi pantaloni lungi sau scurti, unele din ele impregnate cu un finiș perlat. Odată cu acest mix policrom (imprimeuri negre sau neon pe baza albă sau juxtapuneri de alb pe baza neagră), vine și opțiunea “Superior”, care scoate la iveală mai multe piese asamblate într-o rebeliune de culori și texturi, concepute ca fiind cele mai experimentale și actuale piese ale colecției DIESEL Spring. În final, mai este disponibilă și o secțiune care utilizează tehnica numită “Divine Comedy”. Aceste piese din denim se diferențiază prin imprimeuri realizate cu laser, utilizând numai două culori pentru un efect reliefat care îți captează imediat privirea.

Accesoriile colecției Spring au un pragmatism specific, fără a sacrifica ironia sau impactul. Tenișii vin într-o gamă multicoloră și pentru mai multe tipuri de teren, iar gențile vin sub forma de pouch sau ca borsete ce pot fi purtate în jurul taliei, accentuând astfel și mai mult stilul utilitar.

Diesel Colectia Primavara 2020