In septembrie 2017, Voici La Mode Group a incheiat procesul de cumparare a francizei pentru Marks & Spencer Romania. Noua luni mai tarziu, Grupul isi evalueaza prezenta pe piata din Romania

Acordul dintre M&S și Voici La Mode Group pentru achiziționarea francizei Marks & Spencer România a intrat în vigoare începând cu data de 19 septembrie.

Voici La Mode Group a acceptat atunci să preia trei magazine Marks & Spencer din Băneasa Shopping City, Plaza Romania și București Mall, intenționând să își extindă operațiunile și să deschidă noi magazine în locații premium din țară.

Folosind cunoștințele și know-how-ul ca francizor al Marks & Spencer în Cipru, precum și experiența cu alte branduri internaționale, Voici La Mode Group a dezvoltat o strategie completă pentru restabilirea Marks & Spencer pe piața din România. Modernizarea brand-ului, îmbunătățirea experienței clienților în materie de cumpărare și extinderea gamei de produse oferite sunt principalele obiective strategice ale grupului, urmărind începerea unei noi ere pentru M&S România, dar și repoziționarea ca brand de înaltă calitate, cu creații valoroase.

O parte a acestei strategii a fost îmbunătățirea magazinelor Marks & Spencer din București. Astfel, grupul tocmai a finalizat renovarea magazinelor din București Mall și Băneasa Shopping City, planuri similare fiind elaborate și pentru magazinul din Plaza România. Suprafața totală a magazinelor Marks and Spencer din București este de 3,200 mp, cel din București Mall având 1,000 mp.

Un alt moment important a fost lansarea noii campanii de primăvară-vară 2018 „Prețuri noi pentru tine”, care a intrat pe piața românească cu prețuri reduse de până la 15% la colecțiile de îmbrăcăminte pentru femei, bărbați și copii, dar și pentru colecțiile de lenjerie intimă.

EVIE FILISSIADI, General Manager Voici La Mode România: „De la ocuparea noii mele pozitii în cadrul Grupului VLM România, am avut ocazia să înteleg mai bine nevoile clientului român, preferințele și opiniile lor și motivul pentru care ei iubesc acest brand. Acest lucru a fost mai ușor deoarece, în această perioadă, am încercat să antrenăm clientul român M&S prin mai multe evenimente dedicate consumatorilor, organizate în magazinele noastre. Am avut o clientelă constantă, foarte mulțumită de faptul că produsele M&S pot fi încă achiziționate din București. Vom continua să antrenăm clienții prin evenimente speciale pentru consumatori, programe de membri și alte inițiative care vor dezvolta brandul în întreaga țară.

De asemenea, în acest sezon am acordat o atenție mai mare prețurilor noastre, pentru a ne face mai competitivi pe piața din România. Prin introducerea unor prețuri noi la toate produsele de îmbrăcăminte, clienții noștri români vor putea să se bucure de același stil și calitate pe care le-au cunoscut întotdeauna, dar la prețuri mult mai mici”.

În prezent, Voici La Mode Group deține și operează branduri cunoscute la nivel internațional Dorothy Perkins, Wallis, Evans Arcadia Grup și Celio Men. Mai mult, Grupul operează și în sectorul ospitalității, cu lanțul Café La Mode Café/ Restaurant, care include și o afacere în sistem de catering.

În plus, fiind o afacere în continuă creștere, Voici La Mode Group intenționează să-și extindă activitățile în România, lansând și alte brand-uri cunoscute pe plan internațional, care vor fi anunțate ulterior.

Despre Marks & Spencer
• Creat în 1884, Marks & Spencer este unul dintre liderii pieţei de retail din UK.
• Marks & Spencer se angajează să ofere momente speciale pentru clienţii săi prin calitatea produselor oferite în peste 1400 de magazine din întreaga lume.
• Marks & Spencer este prezent în 50 de ţări, având peste 900 de magazine în UK, peste 400 de magazine la nivel internaţional şi 25 de magazine online.
• Pentru informații suplimentare accesați: corporate.marksandspencer.com

Despre Voici La Mode Group
• Marks & Spencer a lucrat în parteneriat cu Voici La Mode Group din 1960.
• În prezent, deține și conduce 22 magazine în Cipru şi România, incluzând magazine Marks & Spencer, CELIO, Wallis, Dorothy Perkins, Evans, dar şi lanţul de cafenele – restaurante Café la Mode.