Reserved prezinta Colectia de Primavara Re.Design

Puternică, fără compromisuri, în trend – cuprinzând cele mai recente tendințe în modă, îndrăzneață, cu tăieturi surprinzătoare. Designerii Reserved și-au găsit inspirația în arta caracteristică jumătății secolului al XX-lea: picturi abstracte, sculpturi moderne și Școala Poloneză Poster.

Combinații moderniste între linii drepte și curbate, culori vibrante întâlnite în lucrările grafice realizate de Kobro și Strzemiński își găsesc acum locul în noua ediție de primăvară a Colecției Re.Design. Fotografiile campaniei au fost realizate de Magda Wunsche și Agnieszka Samsel, avându-i drept modele pe Marie Fofana și Xavier Buesteland.

Cămăşile albastre reinterpretate, costumele over-size, rochiile cu bretele largi și fustele soleil au fost inspirate de siluetele caracteristice deceniilor trecute, păstrând în același timp o mare parte a atmosferei moderne. Denim-ul gros, în culori de roșu intens, a fost cusut cu fir alb pentru a-i evidenția forma. Elementele confecționate din neopren și înfrumusețate cu funde ondulate în nuanțe variate, aduc la viață latura sportivă a fiecărei femei. Multe țesături au fost puse în joc, de la piele de căprioară artificială la satin. Artistul polonez, Krzysztof Iwański, este responsabil pentru aceste accente grafice. Imprimeurile tricourilor, pe rând, fac referință către operele de artă ale sculptorului Katarzyna Kobro. Gama de tricotaje a fost creată în culorile definitorii operelor lui Henryk Stażewski. Fusta în dungi pune în juxtapunere nuanțe vibrante de roz și roșu, iar rochia din aceeași colecție are mari șanse de a deveni piesa centrală a Colecției Reserved de primăvară.

Cea de-a doua ediție a Colecției Re.Design Reserved este disponibilă exclusiv online aici: http://bit.ly/ReDesign02, începând de astăzi. Va constitui cireașa de pe „tortul” modei de primăvară, un must-have al garderobelor trendsetter-ilor și al pasionatelor de modă. Lăsați ca aceste culori vibrante și modele artistice să vă insufle atmosfera proaspătă a noului anotimp!