Fashion Days va incheia Black Friday 2019 cu o crestere de aproximativ 50% - 5.0 out of 5 based on 1 vote

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 
Fashion Days va incheia Black Friday 2019 cu o crestere de aproximativ 50%

- Peste 120.000 de produse au fost expediate până la finalul zilei de joi, 14 noiembrie
- Valoarea medie a coșului de cumpărături – aproximativ 460 de lei
- Fashion Days va înregistra o valoare a comenzilor de aproape 70 de milioane de lei


Cel mai mare eveniment de sale al anului la Fashion Days, Black Friday, a început miercuri dimineață și se va încheia diseară, la finalul zilei de 15 noiembrie, cu o valoare a comenzilor de aproximativ 70 de milioane de lei, o creștere de aproape 50% față de anul precedent.

Promisiunea livrărilor rapide către clienți este motivul pentru care evenimentul a început încă de miercuri, iar rezultatele confirmă succesul deciziei: aproape 120.000 de produse au fost deja expediate către destinatari până în seara zilei de joi, 14 noiembrie, în grafic cu planificarea realizată de către Fashion Days.

Numărul de comenzi estimat până la finalul zilei și, implicit, al campaniei de Black Friday este de 150.000, iar prețul mediu al unui produs achiziționat ajunge la 225 lei, o creștere remarcabilă în ultimii 2 ani, cu aproape 100 de lei/produs, ceea ce confirmă interesul clienților pentru produse de calitate la un deal bun, respectiv pentru produse premium la cele mai bune prețuri din an.

Valoarea coșului mediu de cumpărături se menține, pe parcursul evenimentului, la 460 lei, iar categoriile de produse cele mai achiziționate rămân cizmele și pantofii sport pentru femei, urmate de genți și pantofi sport pentru bărbați. Gecile de iarnă au fost, de asemenea, unele dintre cele mai căutate produse pe parcursul întregului eveniment.

Cele mai căutate produse:
- Cizme femei
- Pantofi sport femei
- Pantofi sport bărbați
- Genți
- Geci & jachete femei

Cele mai achiziționate branduri:
- UGG
- Nike
- Guess
- Puma  
- Trespass

DESPRE FASHION DAYS
De peste 10 ani, Fashion Days este destinația online ce oferă experiențe nelimitate de fashion celor peste 1.000.000 de clienți din România, Bulgaria și Ungaria. Compania pune la dispoziția tuturor o selecție vastă de piese vestimentare, încălțăminte și accesorii pentru femei, bărbați și copii de la branduri internaționale de top precum United Colors of Benetton, Guess, Le Coq Sportif, Pepe Jeans, Desigual, Zee Lane, Diesel, Calvin Klein, Nike, Esprit, Love Moschino, Next, Mango, Napapijri, Sport Max, Fossil, Max&Co, Ted Baker și multe altele.

Fashion Days oferă servicii cu valoare adăugată precum livrare flexibila – în peste 600 de Oficii Poștale și în showroom-urile eMAG -  retur gratuit, verificarea coletului la livrare. De asemenea, clienții se bucură de achiziționarea rapidă a produselor prin aplicația de mobil și de posibilitatea introducerii articolelor dorite în secțiunea FAVORITE. Aceștia pot plăti sigur, ușor și rapid prin opțiunea Pay by Click, care permite salvarea datelor cardului pentru ca plata comenzii să poată fi efectuată instant.